Analizele se fac la solicitarea medicului de familie, a medicului specialist din ambulatoriul de specialitate sau în condiţii de spitalizare. Analizele profilactice se fac la angajare sau cu ocazia examenelor medicale periodice solicitate de angajator sau de firmele de asigurări. Pacienţii pot solicita efectuarea de analize şi din proprie iniţiativă, fără a avea recomandare de la un medic.

Se recomandă ca recoltarea sângelui să se facă dimineaţa, înainte de consumul unor alimente sau lichide dulci sau care conţin grăsimi pentru a nu denatura rezultatele unor analize cum ar fi spre exemplu: glicemia, colesterolul sau trigliceridele. Rezultatele altor analize sunt influenţate indirect de alimentaţie prin creşterea turbidităţii sângelui.
Pacientul este sfătuit să se prezinte la laborator între orele 7:00 – 9:00, pentru că este perioada optimă pentru recoltarea produselor biologice din care se vor face analizele. Excepţiile de la această regulă sunt semnalate de către medicul trimiţător. Acesta trebuie să informeze pacientul şi în legătură cu necesitatea îndeplinirii unor condiţii speciale înainte de recoltare – o perioadă mai lungă de abstinenţă alimentară (chiar şi 12 ore sau mai mult), o perioadă variabilă de dietă, eventual întreruperea medicaţiei.Pacientul trebuie să cunoască şi să fie de acord cu necesitatea furnizării unor informaţii ce pot fi utile în interpretarea rezultatelor testelor (sarcină, vârsta sarcinii, boli preexistente, diete, tratament cu anticoagulante, etc). De asemenea, pacientul va respecta, la sfatul medicului trimiţător programarea impusă de variaţiile fiziologice periodice în cazul în care se solicită unele dozări hormonale.Pacientul se va prezenta la recoltare înainte de începerea terapiei cu antibiotice sau, dacă acest lucru nu este posibil, se va alege momentul în care nivelul de antibiotic este cel mai redus (înainte de administrarea următoarei doze).
Recoltarea exsudatului faringian
Pacientul este sfătuit să se prezinte la laborator fără să-şi fi făcut toaleta bucală, fără să mănânce, să bea sau să fumeze. Dacă aceste condiţii nu pot fi respectate se poate efectua recoltarea exsudatului faringian la 3-4 ore de la ultima masă sau de la ultimul periaj dentar.
Recoltarea puroiului dintr-o colecţie
Înainte de recoltare pacientul nu va aplica pe leziune substanţe dezinfectante.
Recoltarea probelor din zona genitală
Pentru recoltarea secreţiilor genitale la femei, se impune încetarea administrării unor tratamente sau irigaţii vaginale, precum şi a contactului sexual cu 48 de ore înaintea prelevării probelor.
În cazul secreţiei uretrale pacientul nu trebuie să urineze timp de o oră înainte de recoltare.
Pentru programarea şi pregătirea recoltării altor produse biologice (secreţii purulente, otice, conjunctivale etc) pacienţii se pot adresa laboratorului.
Este necesar ca unele probe să fie recoltate de pacient acasă. Acest lucru presupune cunoaşterea câtorva instrucţiuni de autorecoltare. Recipientele necesare se pot obţine direct de la laborator şi pacientul este invitat a doua zi pentru a aduce probele recoltate.
Probele care se recoltează de către pacient
a) Recoltarea urinii pentru examenul sumar
Recoltarea corectă a urinii şi transportul rapid către laboratorul unde va fi testată sunt etape foarte importante pentru acurateţea rezultatelor la analizele din urină. Pentru examenul sumar de urină (biochimie şi sediment) recoltarea se face din prima urină de dimineaţă într-un recipient furnizat de laborator, de unică folosinţă, cu capac etanş, pentru a preveni vărsarea, evaporarea şi contaminarea probei de urină.
b) Recoltarea urinii pentru urocultură
Recoltarea se face tot din prima urină de dimineaţă sau la cel puţin 4 ore de la ultima micţiune (urinare), într-un recipient de recoltare steril numit urocultor. Se recomandă obţinerea urocultorului de la laborator pentru a garanta calitatea analizei. Transportul recipientului la laborator trebuie să se facă în mai puţin de o oră de la recoltare. Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea tratamentului cu antibiotice deoarece antibioticele pot distruge flora microbiană, iar rezultatul uroculturii va fi negativ chiar dacă infecţia urinară există. În cazul urmăririi eficienţei tratamentului cu antibiotice recoltarea se repetă după 48-96 de ore. Urocultura de control se va efectua după 3-5 zile de la întreruperea tratamentului.
Se recomandă recoltarea în condiţii de igienă, astfel:
Instrucţiuni de recoltare la adult:
Instrucţiuni de recoltare la sugar:
Pentru sugari, se utilizează punga pediatrică pentru urină, astfel:
c) Recoltarea urinii din 24 de ore
De multe ori, în funcţie de testele ce trebuie efectuate, este nevoie de un eşantion din urina emisă de pacient pe parcursul a 24 de ore.
în cazul testelor efectuate din proba de urină din 24 de ore cele mai frecvente erori se datorează recoltării sau conservării incorecte a acesteia. De asemenea, măsurarea corectă a cantităţii de urină prezintă o importanţă deosebită deoarece rezultatul analizei se raportează la această cantitate.
Pregătirea pentru recoltare:
Instrucţiuni de recoltare:
d) Recoltarea materiilor fecale pentru examenul coproparazitologic
Această analiză necesită repetarea recoltării la intervale de câteva zile, deoarece ouăle, chisturile sau larvele unor paraziţi se elimină discontinuu. În acest caz recoltarea fecalelor se face în coprocultorul fără mediu de cultură. În recipientul primit de la laborator pacientul recoltează din materiile fecale, din mai multe locuri, o cantitate mică folosind lopăţica recipientului.
e) Recoltarea materiilor fecale pentru examenul coprobacteriologic
Coprocultura necesită recoltarea materiilor fecale fie în coprocultorul fără mediu de cultură, fie în coprocultorul cu mediu de cultură (atunci când materiile fecale nu pot fi aduse la laborator într-un interval de ce mult 60 de minute de la recoltare). În recipientul primit de la laborator pacientul recoltează din materiile fecale o cantitate mică folosind lopăţica recipientului.
f) Recoltarea materiilor fecale pentru testul de digestie
Acest test necesită o dietă specială prealabilă care va fi comunicată pacientului de medicul trimiţător sau de personalul laboratorului.
Pentru depistarea hemoragiilor oculte, deoarece se foloseşte o metodă imunologică, nu este necesară o restricţie alimentară.
